Raul de miscare

                                                                      Generalitati

In timpul unei plimbari cu o barca pe o apa agitata sau in cazul unei curse aeriene intr-o atmosfera cu turbulente, poate sa apara un disconfort abdominal (rau la stomac) care se numeste rau de miscare. Chiar daca nu creeaza probleme pe termen lung, raul de miscare poate determina multe neplaceri in special persoanelor care calatoresc mult.

Persoanele pot avea rau de miscare in timpul deplasarilor cu autovehicule, trenuri, avioane, in timpul folosirii caruselurilor din parcurile de distractii, in timpul plimbarilor cu barci sau vapoare. Raul de miscare uneori mai poate fi numit si rau de zbor sau rau de mare. Jocurile video, simulatoarele de zbor, privitul la microscop pot de asemenea sa determine rau de miscare; in aceste cazuri ochiul percepe miscarea insa corpul nu o simte.

Copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 12 ani, femeile si persoanele varstnice sunt mai predispuse la raul de miscare, pe cand la copiii cu varsta sub 2 ani acesta apare mai rar.

Nu exista analize sau alte examinari pentru raul de miscare.

Simptome

•  stare generala de rau (indispozitie) 
•  greata, varsaturi 
•  dureri de cap 
•  transpiratii reci, stare de transpiratie ce apare chiar daca nu este foarte cald 
•  paloare (culoare palida a pielii). 

Simptomele dispar de obicei la scurt timp dupa incetarea miscarii. Uneori este nevoie de cateva zile pentru ca simptomele sa dispara. Unele persoane se pot obisnui cu miscarea in timpul calatoriilor indelungate, ca de exemplu in timpul croazierelor. Daca acestea mai apar sunt de o intensitate redusa. Odata cu revenirea pe pamant simptomele pot reaparea pentru o perioada scurta de timp.

De obicei simptomele dispar in cel mult 3 zile de la sfarsitul calatoriei. Daca ele nu dispar este nevoie de un consult medical. Greata si varsaturile pot sa apara si datorita altor cauze cum ar fi afectiuni ale stomacului (gastrita) sau probleme ale urechii interne.

Tratament

Cea mai buna metoda pentru a trata raul de miscare este evitarea miscarii ce determina aparitia simptomelor. In cazul in care nu se poate evita miscarea ce declanseaza aparitia simptomelor, se recomanda ca persoana sa se aseze sau sa se intinda la orizontala, intr-un loc in care miscarea nu se simte atat de intens. In avion se recomanda persoanelor care sufera de rau de zbor sa se aseze langa aripi; pe vapor persoanele care sufera de rau de mare ar trebui sa stea pe punte si sa priveasca orizontul sau daca sunt in interiorul vaporului sa fie plasate cat mai aproape de centrul acestuia.

Se pot falosi medicamente indicate sau nu de medic, pentru a preveni sau reduce simptome ca greata si varsaturile. Majoritatea medicamentelor sunt eficiente daca sunt administrate inainte de plecarea in calatorie. Aceste medicamente au efecte diferite. Unele sunt sedative si minimalizeaza efectul miscarii, in timp ce altele reduc greata si varsaturile.

Urmatoarele medicamente pot ajuta la prevenirea simptomelor raului de miscare:

•  plasturi cu Scopolamina (Transderm Scop) sau tablete (Scopace) 
•  promethazine hydrochloride (Anergan, Phenergan) 
•  antihistaminice, inclusiv dimenhydrinate (Dramamine), dyphenhydramine (Benadryl), cyclizine (Marezine), buclizine (Bucladin-S Softabs) si meclizine (Antivert). 

Unele persoane folosesc metode alternative pentru a preveni raul de miscare, cum ar fi utilizarea ghimbirului sau a ciorapilor elastici. Sunt putine dovezi stiintifice ca aceste metode ar fi eficiente, insa folosirea lor nu determina efecte nedorite.

Fizioterapia poate ajuta persoanele care au probleme semnificative legate de raul de miscare. Fizioterapeutul va indruma persoana prin miscari repetate, intr-un mediu controlat, in asa fel incat aceasta sa-si poata mentine echilibrul in timpul miscarii. Nu exista studii care sa dovedeasca eficienta acestei terapii.

Profilaxie

Metode care ajuta la evitarea raului de miscare in timpul calatoriilor:

•  in timpul calatoriei cu avionul persoanele cu rau de zbor ar trebui sa solicite locurile de langa aripa avionului
• in timpul calatoriei cu vaporul persoanele cu rau de mare ar trebui sa solicite o cabina situata la mijlocul vasului sau la nivelul liniei de plutire 
•  miscarile capului sa fie cat mai reduse cu putinta: persoanele cu rau de miscare ar trebui sa-si tina capul nemiscat, eventual sprijinindu-l pe tetiera; miscarile capului pot accentua simptomatologia raului de miscare 
•  cand persoanele cu rau de mare calatoresc cu vaporul se recomanda sa stea cat mai mult la aer, iar cand sunt pe punte sa priveasca fix la linia orizontului 
• cand deplasarea se face cu autovehiculul sa se evite cititul, privitul la televizor sau video 
• sa se evite consumul de alcool sau consumul unor mese bogate inainte de calatorie 
• sa nu se consume bauturi sau mancare in timpul calatoriilor scurte 
• in timpul unei calatorii aeriene pe distanta mare, sa se consume alimente usor digerabile, in cantitati mici, lichidele se recomanda in cantitati mici, iar consumarea alimentelor si lichidelor este de preferat a se face inaintea sau in timpul zborului pentru a reduce greata si varsaturile
•  evitarea deodorantelor puternice si a alimentelor condimentate.

Daca apar simptomele de rau de miscare, urmatoarele va pot fi de folos: 

•  sa se consume cativa biscuiti sarati
•  se recomanda o inghititura de apa minerala sau apa tonica
•  respirarea de aer proaspat 
•  adoptarea pozitiei la orizontala sau macar mentinerea in pozitie fixa a capului.

  
  

Hemoragia

Scurgerea de sange dintr-un vas sangvin. O hemoragie este numita externa daca sangele se scurge direct in exterior, interna daca se produce intr-o cavitate (torace, abdomen) sau intr-un organ intern (stomac, intestin); cand sangele iese pe caile naturale (gura, anus, uretra), hemoragia se numeste secundar exteriorizata.

Cauze - O hemoragie are drept cauza un traumatism, lezarea unui organ (inflamatie, ulcer, tumora) sau o anomalie a vaselor (anevrism, fragilitate prin hipertensiune arteriala).

Tratament - Acesta consta in oprirea hemoragiei, in general prin interventie chirurgicala. Atunci cand hemoragia este externa si consecutiva unei plagi a vaselor gatului sau ale unui membru, ea poate fi intrerupta prin compresia cu mana sau cu un pachet de tifon - a punctului de sangerare sau a unui punct situat pe traiectul trunchiului arterial care alimenteaza sangerarea. De asemenea, se poate pune un garou, fie la radacina membrului, fie imediat in amonte de sangerare, dar aceasta tehnica nu este lipsita de pericole. De asemenea, trebuie inlocuit volumul de sange pierdut, perfuzand intr-o vena solutii de umplutura (gelatine, dextrani). Acestea din urma sunt insuficiente in cazurile cele mai grave, cand trebuie sa se recurga la transfuzii sangvine.

Depresia

Majoritatea oamenilor se simt din cand in cand abatuti. Adevarata depresie se manifesta printr-o tristete persistenta, pesimism, sentimente de anxietate si de deznadejde. Ea are atat efecte fizice, cat si comportamentale. In timp ce cazurile grave necesita ingrijiri medicale, terapiile naturale ii pot ajuta pe cei cu depresii usoare si pot completa eventualele tratamente prescrise de medic.

Este normal ca evenimente stresante, probleme nerezolvate sau certuri sa dea o proasta dispozitie. Un sentiment de depresiv mai profunda poate surveni in urma unei pierderi semnificative:

esecul unei casnicii, doliu sau esec profesional.

Exista oameni care in urma unei astfel de pierderi nu sunt capabili sa-si revina, deoarece sufera de un dezechilibru al neurotrasmitatorilor cerebrali, care poate provoca o depresie chiar in absenta unui eveniment dureros. In aceste cazuri, tratamentele cu cele mai bune rezultate sunt cele facute de specialisti, care se adreseaza in mod egal problemelor emotionale si celor fizice.

Intre cei diagnosticati cu depresie, femeile sunt mai numeroase, in parte datorita faptului ca ele recurg mai repede la ajutor specializat, dar si fiindca ele pot avea depresii de origine hormonala.

Cauze

• O predispozitie genetica si/sau biochimica de a avea dispozitii fluctuante sau de depresie
• Depresia inaintea perioadei menstruale, posibil datorata modificarii nivelurilor hormonale
• Depresia postnatala, ca rezultat al modificarilor hormonale, dar si al altor probleme: lipsa unui partener sau a unei alte persoane intelegatoare, izolarea, intreruperea activitatii profesionale
• Experiente traumatizante in perioada copilariei, ca de pilda pierderea unui parinte
• O sensibilitate alimentara. Cei care sufera de ea pot avea si alte simptome
• Sensibilitatea la insuficienta luminii solare in timpul iernii sau sindromul afectiv sezonier.
• Suferinzii simt nevoia de alimente dulci si fainoase, se ingrasa si se simt obositi
• Metode de prevenire
• Cereti si acceptati ajutor
• Urmati o dieta sanatoasa, bogata in nutrienti, care sa optimizeze functionarea creierului
• Limitati consumul de alcool la 1-2 pahare si cel de cofeina la 1-2 cesti pe zi. Consumul ridicat al uneia dintre aceste substante poate avea, cu timpul, o actiune depresiva
• Fiti tolerant cu propria persoana. Bucurati-va de viata si nu fixati obiective prea inalte
• Dormiti suficient in fiecare noapte ( cel putin 6 ore )
• Practicati regulat yoga, meditatia sau alta thenica de relaxare
• Tratament
• Nu este de mare ajutor sa-i spuneti unei persoane deprimate ca e norocoasa sau ca e timpul sa-si vina in fire. Dar puteti face multe pentru a insenina o dispozitie depresiva sau a sustine tereapia facuta de specialisti, in cazul depresiilor mai grave.

Ajutorul celorlalti

Impartasiti-va grijile, nelinistile si nemultumirile unei persoane apropiate sufleteste

Aveti o despresie grava?

Mai jos sun enumerate posibile simptome ale unei depresii care necesita ingriziri specializate:

• Incapacitatea de a munci sau de a indeplini sarcinile cotidiene
• Dezinteres fata de activitati odinioara agreabile
• Dificultatea de a comunica cu persoanele apropiate
• Lipsa de interes pentru sex
• Insomnii si trezire timpurie
• Oboseala permanenta
• Senzatie de frig
• Anxietate, agitatie, iritabilitate
• Consum excesiv de alimente, alcool sau medicamente
• Pofta de mancare redusa
• Lipsa de incredere in sine
• Lipsa de interes fata de aspectul fizic
• Incapacitate de a lua decizii
• Lipsa de memorie si dificultati de concentrare
• Sentiment difuz de vinovatie

Intinderi si luxatii

Intinderea este lezarea unui muschi si a tendonului sau, iar o luxatie este lezarea unui ligament care leaga si sustine oasele de fiecare parte a unei articulatii si capsula fibroasa care inconjoara articulatia. Ambele tipuri de leziuni sunt produse de o smucire sau rasucire brusca a partii afectate care intinde prea tare tesuturile sau le rupe, si sunt frecvente la sportivi.
Simptomele intinderilor si luxatiilor sunt durere, umflare si invinetire. Intinderea musculara apare ca urmare a unui efort neobisnuit sau la exercitii fizice sau ridicari imprudente. Luxatia de glezna este provocata de sucirea gleznei pe un teren denivelat. Tesuturile din jurul articulatiilor degetelor si ale faptelor articulare ale coloanei sunt alte locuri unde apar des luxatii.

Pentru a evita luxatiile, fiti atensi cum mergeti, purtati incaltaminte adecvata pentru sport si renuntati la pantofii care lasa gleznele sa se rasuceasca usor. Pentru a evita intinderile, faceti incalzire si miscari de intindere inaintea exercitiilor.


Tratament
In primele doua zile, la interval de cateva ore aplicati cate 10 minute o punga cu gheata, bine invelita. Apoi alternati o compresa fierbinte cu o compresa rece. Folositi un bandaj elastic. Daca pielea amorfeste sau se invineteste, indepartati sursa de rece. Cereti ajutor medical daca senzatia si culoarea normala nu revin in cateva minute.
Ridicati partea afectata ca sa scada umflatura. Odihniti incheietura sau muschiul macar 48 de ore, apoi incepeti sa-l miscati usor.

Dieta
Adaugati in mancare turmeric, condiment puternic antiinflamator.
Mancati ananas. Contine bromelina, o enzinia care ajuta la reducerea inflamatei.
Consumati alimente bogate in calciu p magneziu, nutrienti esentiali pentru muschi.

Fitoterapie
Pentru a grabi vindecarea, puneti unguent cu tataneasa sau cu arnica pe locul ranii inainte de a-l bandaja. Nu folositi aceste renaedii pe pielea crapata.
Pentru a reduce inflamatia, faceti un ceai sau luati un supliment din planta indiana boswellia.

Remediul clasic :
Tratati luxatiile si intinderile cu odihna, gheata (sau o punga rece), imobilizare si inaltare a partii afectate — o combinatie salutara.

Apelati la medic daca :
Simptomele sunt severe sau nu se amelioreaza dupa doua-trei ziie.
Partea afectata are un aspect, urat si/sau nu o puteti misca

SIDA (HIV)

Inceputul de mileniu III ne face sa asistam la drame de dimensiuni catastrofale. Nu ma voi referi razboiul din Irak, sau la recentul tsunami, evenimente care au atras atentia tuturor zilele acestea, ci la o drama ceva mai veche, dar deosebit de ingrijoratoare: SIDA. Am avut ocazia sa lucrez cativa ani cu adulti si copii HIV+. Pentru mine a fost o experienta despre care va pot spune ca m-a schimbat pentru totdeauna. S-a spus ca puterea corupe, si ca puterea corupe in mod absolut. Cred ca nu gresesc daca fac o parafraza spunand ca suferinta maturizeaza, si ca suferinta absoluta maturizeaza ca nimic altceva. Chiar si pe cei care asista la ea.


INFECTIA CU VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE (HIV)

SIDA - Sindromul de Imunodeficienta Dobandita - a fost raportata pentru prima data în SUA în 1981 în Los Angeles si New York, la un grup de barbati la care s-a produs o epidemie de Pneumonie cu Pneumocystis Carinii si sarcom Kaposi în conditiile unei aparente stari de sanatate. Ulterior SIDA a luat proportiile unei epidemii mondiale majore. SIDA este provocata de virusul imunodeficientei umane (HIV). Prin distrugerea celulelor de baza ale sistemului imun, HIV anihileaza progresiv capacitatea organismului de a se apara împotriva infectiilor si anumitor forme de cancer. Persoanele diagnosticate cu SIDA sunt susceptibile la aparitia unor infectii amenintatoare de viata, numite infectii oportuniste, provocate de agenti microbieni care de obicei nu produc îmbolnaviri la omul sanatos.

În prezent exista în întreaga lume peste 30 milioane de persoane infectate cu HIV. La fiecare 6 secunde o noua persoana se infecteaza, si se estimeaza ca la finele anului 2000 vor exista pe plan mondial peste 50 milioane de infectati cu HIV. Cifrele reale este posibil sa fie însa mai mari, avand în vedere ca în multe tari sistemele de supraveghere lasa mult de dorit.


Incubatia bolii este foarte lunga si poate varia de la cateva luni la mai multi ani. Unele persoane infectate cu HIV au ramas asimptomatice mai mult de 10 ani. La ora actuala nu exista nici un vaccin care sa ofere protectie împotriva HIV. Desi nu exista un tratament care sa vindece SIDA, exista o serie de agenti terapeutici care încetinesc evolutia bolii si permit controlul si prevenirea majoritatii infectiilor oportuniste.


Transmitere

De obicei HIV se transmite prin contact sexual cu un partener infectat. Virusul poate patrunde în organism prin mucoasa vaginala, a vulvei, penisului, rectului sau gurii în timpul actului sexual.

Virusul se transmite si prin contact cu sange infectat. Înainte de introducerea screeningului sangelui pentru depistarea HIV a tehnicilor de distrugere a HIV din derivatele de sange prin încalzire, virusul se transmitea destul de frecvent prin transfuzii si injectarea de derivate din sange. Daca înainte de 1989 în Romania aceasta era o cale frecventa de transmitere, astazi ea s-a redus foarte mult.


HIV se transmite frecvent la utilizatorii de droguri intravenos prin folosirea de catre mai multe persoane a acelor sau seringilor contaminate cu mici cantitati de sange provenit de la cineva care este infectat cu acest virus. Cu toate acestea, transmiterea de la pacient la personalul sanitar sau vice-versa prin întepaturi accidentale cu ace contaminate sau alte instrumente medicale este rara.


Femeile însarcinate pot transmite virusul fatului în timpul sarcinii sau la nastere. Aproximativ un sfert pana la o treime din totalul femeilor însarcinate infectate cu HIV si netratate vor transmite virusul copiilor lor. Sansa transmiterii HIV noului nascut scade însa semnificativ daca mama este tratata cu medicamentul AZT în timpul sarcinii.


Desi cercetatorii au izolat HIV din saliva persoanelor infectate, nu exista nici o dovada ca virusul se transmite prin contact cu saliva. Studiile de laborator au descoperit ca saliva contine în mod natural niste compusi care inhiba infectiozitatea HIV. Studiile efectuate asupra persoanelor infectate cu HIV nu au identificat nici macar un caz de transmitere a HIV prin saliva (de ex. prin sarut). Cu toate acestea, riscul de infectie în cazul sarutului frantuzesc, în cursul caruia se schimba cantitati însemnate de saliva între cei doi parteneri, este necunoscut. De asemenea, oamenii de stiinta nu au gasit nici o dovada ca HIV s-ar transmite prin sudoare, lacrimi, urina sau materii fecale.


Studii efectuate asupra familiilor care au membri HIV pozitivi au aratat cu claritate ca HIV nu se transmite prin contact obisnuit, cotidian, cum ar fi folosirea în comun a veselei, tacamurilor, prosoapelor si lenjeriei de pat, a bazinelor de înot, telefoanelor sau scaunelor de toaleta. HIV nu se transmite nici prin întepaturi de insecte cum sunt tantarii sau plosnitele.


HIV poate infecta orice persoana care se implica în urmatoarele comportamente de risc:
Contact sexual (heterosexual sau homosexual) neprotejat cu o persoana infectata sau cu cineva al carui status HIV este necunoscut; prezenta unei alte boli cu transmitere sexuala - ca sifilisul, herpesul genital, infectiile cu clamidii sau gonoreea tind sa creasca susceptibilitatea de achizitionare a infectiei cu HIV prin contact sexual cu un partener infectat. Orice contact sexual cu o persoana al carui status HIV este necunoscut este un comportament cu risc; la fel si contactele sexuale cu parteneri multipli sau cu prostituate.
Folosirea în comun a acelor sau seringilor;
Folosirea acelor sau seringilor nesterilizate pentru injectii sau orice procedura care penetreaza pielea, inclusiv acupunctura, folosirea drogurilor intravenoase ilicite, injectarea de vitamine sau steroizi, proceduri stomatologice, perforarea urechilor sau altor parti ale corpului, tatuarea;


Primele simptome

Multe persoane nu prezinta nici un simptom în perioada imediat urmatoare infectarii cu HIV. Unii însa prezinta o boala asemanatoare gripei care apare la 1-2 luni dupa expunerea la virus. Acestia pot suferi de cefalee, febra, stare generala proasta si marirea ganglionilor (adenopatie). Aceste simptome dispar de obicei în interval de cca. o saptamana pana la o luna si sunt foarte des gresit interpretate drept alta infectie virala.


Simptomele mai persistente sau mai severe pot sa nu apara timp de zece sau mai multi ani dupa patrunderea HIV în organismul adult, si timp de cca. doi ani la copiii nascuti cu infectie HIV. Aceasta perioada de "infectie asimptomatica" este foarte variabila. Unele persoane pot începe sa aiba simptome doar dupa cateva luni, în timp ce altii pot parea perfect sanatosi mai bine de 10 ani. În timpul acestei perioade însa virusul HIV este foarte activ, infectand si ucigand celulele sistemului imun. Acest efect al HIV se poate evidentia cel mai bine prin scaderea nivelului celulelor CD4 din sange, care sunt luptatorii cheie ai organismului împotriva infectiilor.


Pe masura ce sistemul imun se deterioreaza încep sa apara o serie de complicatii. Unul din primele simptome experimentat de multi din cei cu infectie HIV este adenopatia care dureaza mai mult de 3 luni. Alte simptome care apar adesea cu luni sau ani înainte de instalarea bolii SIDA includ slabiciunea generala, pierderea în greutate, episoade febrile frecvente si transpiratii dese, infectii micotice frecvente (vaginale sau orale), eruptii cutanate sau uscaciuni ale pielii persistente, boala inflamatorie pelvina care nu raspunde la tratament si pierderea memoriei de scurta durata. Unele persoane sufera de infectii herpetice severe si repetate care produc leziuni dureroase la nivelul gurii, regiunii genitale sau anale, sau o afectare foarte dureroasa a nervilor periferici, numita herpes zoster. La copii pot aparea oprire în crestere sau hipotrofie staturo-ponderala.


SIDA

Termenul "SIDA" se aplica la stadiile cele mai avansate de infectie HIV. Criteriile oficiale de definire a SIDA au fost puse la punct de Centrul de control al bolilor (CDC) din SUA. Pe scurt, boala SIDA se poate diagnostica în situatia în care numarul limfocitelor CD4 la un pacient HIV pozitiv a scazut sub 200/mm3. (În mod normal numarul lor la adult depaseste 1000/mm3). Pe langa aceasta, definitia de SIDA include 26 de boli care îi afecteaza pe cei cu infectie HIV avansata. Majoritatea sunt infectii oportuniste, care afecteaza foarte rar persoanele sanatoase. La cei cu boala SIDA însa, aceste infectii sunt severe si uneori fatale pentru ca sistemul imun este în asa masura distrus de HIV încat organismul nu se mai poate apara de bacterii, virusuri sau alti microbi.


Infectiile oportuniste la persoanele cu SIDA produc simptome cum sunt tuse, dispnee, accese convulsive, dementa, diaree severa si persistenta, febra, pierderea vederii, cefalee severa, casexie, oboseala extrema, greata, voma, tulburari de coordonare, coma, crampe abdominale, dificultati sau dureri la înghitit.


Desi copiii cu SIDA sunt susceptibili la aceleasi infectii oportuniste ca si adultii, ei sufera si de alte forme de infectii bacteriene severe la care copiii în general sunt mai susceptibili, cum sunt conjunctivita, infectiile otice si amigdaliene.


Persoanele care sufera de SIDA au un risc mare de a dezvolta diferite forme de cancer, cum ar fi sarcomul Kaposi sau cancere ale sistemului imun numite limfoame. Acestea sunt de obicei mai agresive si mai dificil de tratat la bolnavii cu SIDA. Sarcomul Kaposi este anuntat la pacientii cu ten deschis de aparitia unor pete rotunde, maronii, violacei sau rosiatice care apar la nivelul pielii sau pe mucoasa bucala. La pacientii de culoare, petele sunt mai colorate.


În timpul infectiei HIV, la majoritatea bolnavilor se produce o scadere treptata a numarului limfocitelor CD4. Simptomele care caracterizeaza stadiul de SIDA pot aparea si la niveluri ale limfocitelor CD4 peste 200/mm3, dar în general ele sunt prezente dupa scaderea sub 200/mm3 a numarului lor.


Unii din bolnavii cu SIDA sunt în asa masura invalidati de boala încat nu mai fac fata la locul de munca si nici îndatoririlor gospodaresti. Altii trec prin perioade de boala grava care alterneaza cu intervale în care functioneaza aproape normal.


Un mic numar de persoane infectate cu HIV în urma cu 10 sau mai muti ani nu au dezvoltat simptomele de SIDA. Oamenii de stiinta încearca sa afle ce anume i-a protejat, si anume daca este vorba de caracteristici ale sistemului lor imun sau de o infectie cu o tulpina mai putin virulenta a virusului HIV.


Diagnostic

Dat fiind faptul ca infectia cu HIV nu produce adesea nici un simptom imediat, infectia se depisteaza în principal prin testarea sangelui pentru prezenta anticorpilor împotriva HIV. Acesti anticorpi nu ating niveluri detectabile în general decat dupa 1-3 luni de la infectie, si se poate întampla sa dureze chiar sase luni pana ce nivelul lor poate fi detectat prin testele standard.


Persoanele expuse la HIV trebuie testate de imediat ce se considera ca au avut timp sa produca anticorpi. Aceasta va permite administrarea tratamentului corespunzator la un moment în care organismul lor se afla în cea mai buna stare de lupta contra HIV, ceea ce permite prevenirea aparitiei anumitor infectii oportuniste. Testarea precoce permite de asemenea avertizarea persoanelor HIV pozitive cu privire la evitarea implicarii în comportamente de risc care favorizeaza transmiterea infectiei.


Testarea pentru HIV se efectueaza în spitale si policlinici si se însoteste întotdeauna de counseling. Testarea se face în conditiile respectarii confidentialitatii.


Se folosesc doua teste de depistare a anticorpilor anti-HIV: ELISA si Western Blot. Daca exista o mare probabilitate ca o persoana sa fie infectata cu HIV si totusi aceste teste au fost negative, medicul poate testa prezenta virusului în sange. De asemenea, pacientului i se cere adeseori sa repete testul dupa un anumit timp, cand anticorpii anti-HIV au atins niveluri detectabile.


Nou-nascutii din mame infectate cu HIV pot fi sau nu infectati cu acest virus, dar toti au în sange anticorpi anti-HIV proveniti de la mama, care persista cateva luni. Daca sugarul nu prezinta nici un simptom, diagnosticul definitiv folosind numai testele de detectare a anticorpilor nu se poate face decat dupa împlinirea varstei de 15 luni. Exista unele teste speciale, costisitoare, care permit depistarea infectiei cu HIV sub varsta de 3 luni.


Tratament

Daca la aparitia SIDA în SUA si apoi în restul lumii nu existau medicamente care sa combata deficitul imun si prea putine care sa tina sub control infectiilor oportuniste, pe parcursul ultimilor 10-15 ani s-au pus la punct metode terapeutice care chiar daca nu vindeca SIDA, încetinesc mult evolutia ei si tin în frau mult mai bine infectiile oportuniste.


Primul grup de medicamente care au aparut în tratamentul infectiei cu HIV au fost inhibitorii de revers-transcriptaza, care actioneaza prin întreruperea precoce a replicarii virale. Din aceasta categorie de medicamente fac parte AZT (zidovudina), ddC (zalcitabina), ddI (dideoxyinozina), d4T (stavudina), si 3TC (lamivudina). Ele încetinesc raspandirea HIV în organism si întarzie debutul infectiilor oportuniste. Este de retinut faptul ca ele (ca dealtfel nici un alt medicament) nu pot preveni transmiterea virusului altor persoane.


O alta clasa de medicamente sunt inhibitorii de revers-transcriptaza non-nucleozidici: delvaridina (Rescriptor) and nevirapina (Viramune), care se folosesc în combinatie cu alti compusi antiretrovirali.


Recent a devenit disponibila o noua clasa de medicamente eficiente în tratamentul infectiei cu HIV: inhibitorii de proteaza, care actioneaza prin inhibarea replicarii virale într-un stadiu mai tardiv. Din aceasta clasa fac parte medicamente ca ritonavir (Norvir), saquinivir (Invirase), indinavir (Crixivan), si nelfinavir (Viracept). Din cauza ca virusul HIV poate deveni rezistent la oricare din categoriile de medicamente prezentate mai sus, se folosesc combinatii din ambele clase care sunt necesare pentru a supresa în mod eficient multiplicarea virusului.


Medicamentele antiretrovirale disponibile la ora actuala nu pot vindeca infectia cu HIV sau SIDA, si în plus toate au efecte secundare care pot fi severe. AZT poate provoca scaderea marcata a globulelor rosii sau albe, în special atunci cand este folosit în stadiile avansate ale bolii. Daca pierderea de globulelor rosii este severa, tratamentul cu AZT trebuie oprit. DdI poate provoca inflamatia pancreasului si leziuni nervoase dureroase.


Cele mai frecvente efecte secundare provocate de inhibitorii de proteaza sunt greata, diareea si alte simptome gastrointestinale. În plus, inhibitorii de proteaza pot interactiona cu alte medicamente, producand efecte secundare foarte serioase.

Exista mai multe medicamente utile pentru tratarea infectiilor oportuniste. Printre acestea se includ foscarnetul si ganciclovirul pentru tratamentul infectiilor oculare cu cytomegalovirus, fluconazolul care se foloseste pentru micozelor, biseptolul sau pentamidina pentru tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis carinii (PCP), etc.


Pe langa terapia antiretrovirala, bolnavii la care numarul limfocitelor CD4 scade sub 200 primesc un tratament de prevenire a PCP cu biseptol. Bolnavii care au avut un episod de PCP (care este una din cele mai severe infectii oportuniste) primesc pentru tot restul vietii tratament medicamentos pentru a preveni reaparitia acestei pneumonii.


Pacientii HIV pozitivi care fac carcinom Kaposi sau alte cancere sunt tratati cu radioterapie, chemoterapie sau injectii cu alfa interferon.


Prevenire

Întrucat nu exista nici un vaccin contra HIV, singura modalitate de prevenire a infectiei este evitarea comportamentelor care expun la riscul de infectare, de ex. folosirea în comun a seringilor si acelor sau contactele sexuale neprotejate. Cea mai sigura cale de prevenire a infectiei cu HIV nu este - asa cum se afirma de multi - folosirea prezervativului, ci limitarea relatiilor sexuale la un singur partener neinfectat (monogamia) în cadrul legitim al casatoriei.


Întrucat multi din cei infectati cu HIV nu au nici un simptom, nu exista nici o modalitate de a sti cu certitudine daca un partener sexual este infectat sau nu decat daca el sau ea a fost în mod repetat testat(a) pentru HIV sau nu s-a implicat niciodata în comportamente cu risc. Specialistii recomanda fie abtinerea de la relatii sexuale, fie protejarea prin folosirea prezervativelor din latex ori de cate ori se întretin raporturi sexuale orale, anale sau vaginale cu o persoana despre care nu se stie cu certitudine daca este sau nu infectata cu HIV sau cu alte boli cu transmitere sexuala. Este însa bine sa se stie ca prezervativul este o bariera relativ eficienta împotriva virusului HIV. Din cauza unor pori care exista în mod natural în latexul de cea mai buna calitate (si care au diametrul de pana la 50 de ori mai mare decat diametrul unui virus HIV), precum si datorita unor defecte de fabricatie, depozitare, întretinere sau folosire, exista riscul transmiterii infectiei cu HIV chiar în conditiile folosirii prezervativului. Aceasta metoda preventiva relativa este însa promovata atat de agresiv datorita faptului ca se considera ca monogamia si abstinenta de la relatiile sexuale premaritale sunt concepte perimate, pe care majoritatea nu le mai respecta azi. Si atunci se alege raul mai mic din doua rele.


Desi exista unele dovezi de laborator ca spermicidele pot ucide virusul HIV, oamenii de stiinta evalueaza utilitatea spermicidelor în prevenirea infectiei cu HIV.


Riscul de transmitere a HIV de la femeia însarcinata la fat este semnificativ redus daca aceasta ia AZT în cursul sarcinii, travaliului si nasterii, si daca si sugarul este tratat cu acest medicament pe parcursul primelor sase saptamani de viata.

Scabia (Raia)

Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal.



Cauze
Scabia este cauzata de acarianul Sarcoptul scabiei. Acarienii ce produc scabia sunt atrasi de caldura si mirosul corpului uman. Femelele de acarieni patrund in piele, sapand mici tunele ca niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale in aceste tuneluri.



Mod de transmitere
Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal.

Sarcoptul scabiei patrunde foarte repede pe sub piele, in special in zonele aspre sau cu pliuri cutanate (incretite), ca de exemplu la nivelul coatelor, articulatiilor metacarpiene (incheieturilor degetelor) si genunchilor. Atingerea si gratajul (scarpinatul) zonei infestate cu scabie, poate raspandi boala si in alte parti ale corpului. Dupa patrunderea sub piele, o femela de acarian depune intre 10-25 de oua inainte sa moara. Ouale se transforma in larve 3 zile mai tarziu. Aceste larve se deplaseaza pe suprafata pielii si devin adulti in 14-17 zile. Acest ciclu continua pana acarienii sunt distrusi.

Sarcoptii scabiei care infesteaza omul nu infesteaza cainii sau alte animale. Similar, acarienii scabiei transmisi de la animale nu supravietuiesc si nu se reproduc la oameni. Totusi, ei pot trai suficient la oameni, ca sa cauzeze urticarii pruriginoase (alergii care produc mancarimi) sau produc papule in cateva zile.
Perioada de incubatie si de contagiozitate
Scabia este contagioasa. Persoanele cu scabie pot transmite parazitii altor persoane, inainte si dupa aparitia simptomelor, atata timp cat raman infestate si netratate. Dupa prima infestare, trebuie sa treaca cateva saptamani, inainte de prezentarea primelor simptome. Pacientul este contagios in aceasta perioada care este cunoscuta ca si perioada de incubatie.La o noua infestare cu sarcoptul scabiei, vor trece cel mai probabil 2 sau 3 zile pana la dezvoltarea simptomelor.

Simptome
In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificandu-se pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea (pruritul) - de obicei debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si cateodata este confundata cu pielea uscata. Mancarimea este cauzata de catre reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai ales la copii si la varstnici.

Pielea iritata – are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe. Aceste simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate observa o mica flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme pot fi dificil de vazut dupa ce zona a fost gratata (scarpinata). Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu mici flictene dureroase.


Simptomele se dezvolta cel mai probabil:
-intre degete si fata palmara a incheieturii mainii
-pe partea exterioara a cotului si in plica cotului
-in jurul taliei si ombilicului
-pe fese
-in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor
-pe organele genitale (la barbati).
La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate aparea, de asemenea:
-in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata
-pe palme, talpi.
Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de cateva vezicule mici la nivelul acestor zone.

Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ:
-leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul leziunii poate irita si ulcera pielea
-zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata
-scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in zonele acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis; nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa debutul scabiei.
Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat. Simptomele aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.



Mecanism fiziopatogenetic

Prima infestare
In cazul primei infestari cu scabie, mancarimea poate sa lipseasca cateva saptamani. In acest timp, persoana este contagioasa, dar nu stie ca este purtator de acarieni ai scabiei. In primele saptamani ale infestarii cu scabie, organismul dezvolta sensibilitate fata de acarieni, de ouale lor si fata de materiile fecale. O data ce organismul a fost sensibilizat, o reactie alergica este declansata, cauzand mancarimi. Cu tratament, acarienii scabiei sunt distrusi si mancarimea dispare treptat, in decurs de cateva zile sau saptamani. In mod obisnuit medicul va decide, daca este sigur pentru copil sa se intoarca la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si medicamentul a fost spalat de pe piele. Tratamentul dureaza intre 1-3 zile in functie de medicamentul utilizat.
Daca nu sunt omorate toate ouale acarienilor la primul tratament, acestea se pot transforma in larve si cauzeaza noi simptome. Fara tratament, parazitii se inmultesc si produc mai multa sensibilitate si mancarime. Scabia nu se vindeca de una singura. Numai formele de scabie transmise de la animale dispar fara tratament.
Repetarea infestarii
La persoanele care au mai avut scabie si care sunt la o noua infestare cu sarcoptul scabiei, mancarimea va apare instantaneu. Sensibilitatea alergica dezvoltata la expunerea anterioara declanseaza o reactie de hipersensibilitate imediata fata de parazit. Tratamentul este de obicei necesar, pentru distrugerea acarienilor scabiei si a oualor; rareori o reactie alergica va omori acarienii scabiei.



Complicatii
Cea mai frecventa complicatie a scabiei este reprezentata de infectia bacteriana a pielii numita impetigo. Aceasta apare mai des in cazul gratarii intense a pielii. Foliculii pilosi se pot de asemenea infecta (foliculita). Antibioticele pot fi necesare pentru a trata infectia bacteriana cutanata. Pielea poate deveni ingrosata, rosie si scuamoasa sau lucioasa, datorita gratarii persistente.
Rar, scabia incrustata (norvegiana), o forma grava de scabie, se poate dezvolta. De obicei, aceasta forma de scabie este mai frecventa la persoanele cu sistem imun deficitar. De exemplu, cateva persoane infectate cu HIV au dezvoltat o infestatie extrema cu zeci de mii de acarieni; pe de alta parte in randul oamenilor sanatosi infestatia se limiteaza de obicei la 10–15 acarieni.



Consultul de specialitate

Se consulta medicul daca:
-membrii familiei dezvolta brusc mancarimi predominant nocturne, care nu dispar in 3-4 zile
-apar efecte adverse severe dupa folosirea oricarui produs in tratamentul scabiei
-mancarimi care dureaza mai mult de 4 saptamani dupa terminarea tratamentului; dupa un tratament de succes, mancarimea persista 2-4 saptamani ca rezultat al unei reactii alergice la acarienii scabiei contactati anterior
-apar semnele unei infectii ale pielii. Acestea cuprind:
-intensificarea durerii, turgescenta, caldura, roseata
-sensibilitate cutanata
-fasii rosii care se extind departe de zona afectata
-eliminarea continua de puroi
-febra de 37,8�C sau mai mare fara nici o cauza.



Expectativa vigilenta
Sa nu se astepte mai mult de 3 sau 4 zile pentru a se adresa medicului, daca se suspecteaza scabia. Infestarea si simptomele nu dispar fara tratament. Cu cat se asteapta mai mult pana ce se apeleaza la consultul medical de specialitate, cu atat mai mult se transmit acarienii altor persoane.
Daca se considera ca un caz de scabie este corelat cu o afectiune similara, raspandita de animale (sarcoptul ieslii) este recomandat sa se astepte mai mult de o saptamana. Acarienii care produc aceasta forma de scabie nu pot supravietui pe pielea omului mai mult de cateva zile, astfel incat infestatia umana ar trebui sa dispara de una singura fara tratament. Totusi, animalul trebuie tratat de catre veterinar.



Medici specialisti recomandati



Urmatoarele categorii de cadre medicale pot diagnostica si trata scabia:
-personalul departamentului de sanatate publica local
-medicul de familie sau medicul de medicina interna
-medicul pediatru
-medicul dermatolog.



Investigatii

In mod obisnuit medicul poate diagnostica scabia daca pacientul prezinta:
-mancarimi intense, predominant nocturne (cu exacerbare noaptea)
-rash cutanat, cateodata insotit de sensibilitatea pielii; acesta poate avea aspectul unor urme curbe micute; cateodata se pot observa mici vezicule sau un punct negru la unul din capetele leziunii; la sugari, leziunile arata in general ca o piele rosie si iritata, uneori cu mici flictene dureroase; medicul va examina pielea pacientului pentru a evidentia sensibilitatea, leziunile de grataj, zonele ulcerate, crustele si pielea rosiatica care este tipica infestatiei cu acarienii scabiei
-alti membrii ai familiei sau contactii prezinta, de asemenea, mancarimi sau au fost recent diagnosticati cu scabie.

Cateodata este necesar unul din urmatoarele teste pentru confirmarea diagnosticului:
-razuirea pielii: medicul va recolta material din zona pruriginoasa prin aplicarea unei picaturi de ulei mineral sau alt lichid pe piele, urmat de raclarea zonei cu un bisturiu; se examineaza apoi proba recoltata sub microscop, pentru a evidentia sarcoptul scabiei, ouale, caseta oului si fecalele parazitului; acesta este cel mai utilizat test pentru diagnosticarea scabiei
-testul cu cerneala: medicul va picura un lichid lavabil, cu varful penitei peste zona lezata; suprafata cu cerneala este stearsa cu un tampon imbibat cu apa sau alcool; orice leziune prezenta va absoarbe cerneala si va fi vazuta ca o linie inchisa la culoare
-biopsia pielii/punctia biopsie: o proba de piele (punctia biopsie sau biopsia razuita) poate fi folositoare in diagnosticul afectiunilor care pun probleme de diagnostic; biopsia pielii este rareori folosita
-extractia acarianului cu ajutorul acului: rareori, un ac este folosit pentru a extrage acarianul din sant (adapost); ccarianul este asezat pe o lama si examinat la microscop.

Tratament
In cazul suspectarii scabiei, se adreseaza medicului cat mai curand posibil, pentru instituirea tratamentului. Intarzierea tratamentului mareste riscul ca scabia sa se transmita si la alte persoane. Scabia nu dispare de una singura.
Scabia poate fi vindecata doar prin utilizarea cremelor si lotiunilor prescrise de medic. Medicamentele neprescrise nu sunt suficient de tari pentru a ucide acarienii. Majoritatea cremelor si lotiunilor sunt aplicate pe intreg corpul de la gat in jos. La copiii mici, medicamentele se aplica si pe scalp, fata si gat, avand grija sa se evite zona din jurul gurii si ochilor. Medicatia este lasata sa actioneze 8-14 ore si apoi este spalata.
Copiii se pot intoarce la gradinita sau la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si cremele au fost spalate. Tratamentul dureaza 1-3 zile in functie de medicatia utilizata.

Medicul de familie poate indica examinari la 2 si 4 saptamani dupa completarea tratamentului, pentru a se asigura ca scabia s-a vindecat.Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata prin injectarea de steroizi in noduli. In putine cazuri, produsele pe baza de gudron sunt aplicate pe noduli.Mancarimea va persista zile sau saptamani dupa ce acarienii au fost distrusi cu succes. Aceasta mancarime este cauzata de o reactie alergica continua, fata de muscaturile acarienilor. Medicul poate recomanda antihistaminice (ca si Benadryl), creme pe baza de corticosteroizi si in cazuri grave, tablete pe baza de corticosteroizi, pentru a combate mancarimea. Reactia alergica va disparea treptat.
De retinut!
Oricine a avut un contact fizic apropiat cu o persoana infestata cu scabie, ar trebui tratata. Acestia cuprind persoanele care coabiteaza in aceiasi casa, incluzand pe cei care au avut un contact interuman direct intim, prelungit (dormit, imbaiere sau imbratisari) cu persoanele infectate.



Profilaxie
Sa se evite contactul direct intim (piele-piele) cu cineva care are scabie, la fel si cu obiectele de uz personal ale individului infectat; aceasta va ajuta la prevenirea receptivitatii scabiei. Persoanele infectate cu scabie sunt incurajate sa fie precaute, evitand transmiterea acarienilor scabiei altor persoane.



Tratament ambulatoriu
Toate persoanele din casa, care au avut contact direct cu persoane infectate cu scabie in ultimele luni ar trebui tratate. Acestia cuprind in mod obisnuit toti locatarii imobilului, chiar daca ei nu prezinta simptome (poate dura 4-6 saptamani dupa ce o persoana este infestata pentru a dezvolta simptomele).Este importanta dezinfectia lenjeriei de pat si a hainelor persoanei infectate, pentru a distruge orice acarian viu, imediat ce tratamentul prescris este inceput.



Medicamentele eliberate fara reteta pentru scabie
Nu exista nici un medicament neprescris, care sa vindece infestatia cu scabie. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice sa distruga parazitii. Daca este suspectata scabia, sa nu se foloseasca medicamente neprescrise inainte de a apela la consultul medicului, deoarece s-ar putea ingreuna diagnosticul bolii.



Medicamente eliberate fara reteta pentru mancarimi
Se poate folosi unul din urmatoarele medicamente eliberate fara reteta (neprescrise) pentru a combate mancarimile produse de scabie:
-cremele pe baza de corticosteroizi (ca si crema cu hidrocortizon); acest tip de medicatie poate determina ca leziunile scabiei sa arate diferit si astfel diagnosticul sa fie dificil pentru medic. Se recomanda sa se foloseasca medicatia numai dupa ce medicul a examinat pacientul si a diagnosticat boala.
-antihistaminicele orale (ca de exemplu Benadryl); aceste medicamente nu vor interfera cu diagnosticul sau tratamentul scabiei.



Tratament medicamentos
Prescrierea de permetrin (Elimite) crema sau lotiune, este cea mai frecventa medicatie folosita pentru tratarea scabiei. Spre deosebire de cel mai toxic produs numit lindan, permetrinul este considerat sigur pentru copiii mai mici de doua luni. Numai permetrinul, crotamitonul si alifia pe baza de sulf, sunt considerate sigure pentru tratamentul copiilor mai mici de doi ani.


Lindanul este uneori folosit ca si optiune secundara de tratament, pentru grupuri de persoane bine precizate. Trebuie folosit numai intr-o singura aplicare, exact cum este indicat. Lindanul nu este recomandat sugarilor, varstnicilor si persoanelor cu greutate mai mica de 49,9 kg sau indivizilor cu sistem imun deficitar. Samponul Lindan si lotiunea, nu sunt disponibile in toate tarile, pentru tratamentul paduchilor si scabiei.Scabia incrustata (norvegiana) – o forma rara, deseori necesita tratamente multiple, cateodata mai mult de un tratament.
Cremele pe baza de corticosteroizi, antihistaminicele (ca si Benadryl) si in cazuri grave, tabletele de corticosteroizi, pot fi folosite pentru combaterea mancarimilor, dar acestea nu distrug sarcoptii scabiei.
Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata cu injectari de corticosteroizi in noduli sau rareori cu produse pe baza de gudron aplicate pe piele

Majoritatea cremelor sau lotiunilor se aplica pe intregul corp de la gat in jos. La copiii mici, medicatia este aplicata si pe scalp, fata, gat, avand grija sa se evite zonele din jurul gurii sau ochilor. Medicamentele in mod obisnuit sunt lasate sa actioneze 8-14 ore si apoi sunt spalate. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice pentru a distruge sarcoptii scabiei.



Optiuni de medicamente



Medicamentele recomandate, folosite pentru tratarea scabiei includ: 
-permetrin crema 5% (Elimite) - tratament de prima intentie pentru scabie; vindeca in mod obisnuit infestatia cu scabie dupa prima aplicare
-lindan 1% (Kwell) – trebuie folosit exact cum este indicat pentru a evita efectele adverse grave; lindanul este folosit doar in cazul persistentei scabiei, dupa incercarea altor optiuni de medicamente sau daca pacientul nu este capabil sa foloseasca alte tipuri de tratament
-alifia pe baza de sulf 5% -10% (precipitat de sulf) - o usoara si mai putin eficienta medicatie decat permetrinul sau lindanul, este folosit uneori pentru tratamentul copiilor mici si a femeilor insarcinate si a celor care alapteaza
-crotamiton 10% (Eurax) - nu este folosit frecvent in tratamentul scabiei, deoarece nu distruge intotdeauna toti acarienii si ouale lor
-ivermectin oral - actual in SUA, tratarea scabiei folosind ivermectin, este considerata scoasa din uz; mai multe cercetari sunt necesare pentru a confirma eficacitatea tratamentului si pentru a determina care persoane ar beneficia cel mai mult de pe urma acestui medicament; totusi, medicul il poate prescrie in anumite situatii, ca de exemplu in combinatie cu alte medicamente, pentru a trata persoanele cu forme grave de scabie.
Este necesara folosirea antibioticelor in tratamentul infectiei cutanate secundare.

De retinut!
Cand este folosit corect, lindanul este considerat un tratament sigur si eficient pentru scabie. Prin folosirea incorecta sau excesiva, lindanul poate fi periculos si poate determina afectari permanente ale sistemului nervos central. Daca medicul recomanda lindan pentru tratarea scabiei, pacientii sa se asigure ca primesc, inteleg si urmeaza in detaliu instructiunile pentru o folosire corecta.



Esecul tratamentului
 Tratamentul impotriva scabiei poate esua daca:
-medicatia nu este aplicata corect: trebuie sa se urmeze cu precizie instructiunile utilizarii medicatiei pentru scabie
-daca medicatia nu a distrus ouale de acarieni: cand acestea se transforma in larve, o noua infestatie incepe
-cand contactii persoanei infectate nu sunt tratati.

Diabetul

Diabetul este o tulburare a metabolismului (metabolismul inseamna procesele prin care organismul nostru utilizeaza mancarea digerata pentru crestere si pentru obtinerea energiei). Majoritatea alimentelor pe care le ingeram sunt descompuse pana la glucoza, care este forma sub care exista zaharul in sange. Glucoza este principala sursa de combustibil pentru organism.

Dupa digestie, glucoza trece in fluxul sangvin, acolo unde este folosita de catre celule pentru crestere i pentru obtinerea energiei. Pentru ca glucoza sa poata patrunde in interiorul celulelor este nevoie de prezenta insulinei.Insulina este un hormon produs de pancreas, care este o glanda de dimensiuni mari aflata in spatele stomacului.

Atunci cand mancam, pancreasul produce in mod automat cantitatea adecvata de insulina pentru a deplasa glucoza aflata in sange, in interiorul celulelor noastre. La persoanele cu diabet, totusi, pancreasul fie produce prea putina insulina sau chiar deloc sau celulele nu raspund in mod adecvat la insulina care este secretata. Astfel, organismul pierde principala sa sursa de combustibil, chiar daca sangele contine cantitati mari de zahar.Care sunt tipurile de diabet?
Sus

Cele trei tipuri de diabet sunt:
- diabetul de tip 1;
- diabetul de tip 2;
- diabetul gestational (de sarcina).



Diabetul de tip 1
Diabetul de tip 1 este o boala autoimuna. O boala autoimuna apare atunci cand sistemul de aparare al organismului (sistemul imunitar), al carui rol este de aparare antiinfectioasa, se intoarce impotriva unei parti a organismului. In diabet, sistemul imun ataca celulele beta producatoare de insulina, aflate in pancreas, si le distruge. Astfel, pancreasul produce insulina in cantitati mici sau deloc.

O persoana care are tipul 1 de diabet trebuie sa ia insulina in fiecare zi pentru a putea supravietui. In prezent, oamenii de stiinta nu stiu exact ce anume face ca sistemul imun al organismului sa atace celulele beta, dar se considera ca sunt implicati factori autoimuni, genetici si de mediu, posibil si virali.

Tipul 1 de diabet apare la aproximativ 5 pana la 10 % din totalul cazurilor de diabet. Se dezvolta, cel mai adesea, la copii si adulti tineri, dar poate apare la orice varsta. Simptomele diabetului de tip 1 apar de obicei dupa o perioada scurta, desi distrugerea celulelor beta poate aparea cu cativa ani inainte. Simptomele includ cresterea senzatiei de sete si a mictiunilor, senzatie de foame permanenta, pierdere in greutate, tulburarea vederii si oboseala extrema. Daca nu este diagnosticata si tratata cu insulina, o persoana cu diabet de tip 1 poate ajunge la coma diabetica, amenintatoare de viata, cunoscuta sub numele de ceto-acidoza diabetica.

Diabetul de tip 2
Cea mai frecventa forma de diabet este diabetul de tip 2. Aproximativ 90-95% din totalul persoanelor cu diabet au diabet de tip 2. Aceasta forma de diabet se asociaza cu varsta mai inaintata, obezitate, antecedente familiale de diabet, antecedente personale de diabet gestational, inactivitate fizica si etnie. Aproximativ 80% din persoanele cu diabet de tip 2 sunt supraponderale.

Diabetul de tip 2 este din ce in ce mai des diagnosticat la copii si adolescenti. Aproximativ 3700 de persoane cu varsta sub 20 de ani sunt diagnosticate cu diabet conform cercetarilor din anii 2002-2003.

Atunci cand este diagnosticat diabetul de tip 2, de obicei, pancreasul produce suficienta insulina, dar din cauze inca necunoscute, organismul nu poate folosi eficient insulina, situatie denumita rezistenta la insulina. Dupa cativa ani, secretia de insulina scade. Consecinta este aceeasi ca in diabetul de tip 1 – cantitatea de glucoza creste in sange si organismul nu poate folosi eficient aceasta principala sursa de combustibil a sa.

Simptomele diabetului de tip 2 se dezvolta gradat. Debutul sau nu este la fel de brusc ca in diabetul de tip 1. Simptomele pot include oboseala sau greturi, mictiuni frecvente, sete neobisnuita, pierdere in greutate, tulburari de vedere, infectii frecvente si vindecari lente ale ranilor sau plagilor. Unele persoane nu au nici un simptom.

Diabetul gestational
Diabetul gestational apare in timpul sarcinii. Asemenea cu diabetul de tip 2, apare mai frecvent la americanii africani, indieni, hispanici si la femeile cu antecedente familiale de diabet. Femeile care au avut diabet gestational au un risc de 20 pana la 50 % de a dezvolta tipul 2 de diabet in urmatorii 5-10 ani.



Care sunt analizele pentru diagnosticarea diabetului?

Testul de determinare a glucozei din sange (plasma) a jeun este testul standard pentru diagnosticarea diabetului de tip 1 sau 2. Cel mai sigur este atunci cand este realizat dimineata, pe nemancate. Valoarea nivelului glucozei in sange (in plasma) este cunoscuta sub denumirea de glicemie.

Totusi, diagnosticul de diabet poate fi pus daca se obtin rezultate pozitive la oricare dintre urmatoarele trei teste, plus confirmarea printr-un al doilea test pozitiv, obtinut intr-o alta zi ulterioara:
- Un nivel al glicemiei (luat in orice moment al zilei) de 200 mg/dL sau mai mult, alaturi de prezenta simptomelor de diabet;
- O glicemie de 126 mg/dL sau mai mare dupa o perioada de 8 ore in care persoana respectiva nu a mancat nimic;
- Un test oral de toleranta la glucoza cu o valoare a glicemiei de 200 mg/dL sau mai mult intr-o mostra de sange recoltata la 2 ore dupa ce persoana respectiva a ingerat un pahar cu apa in care au fost dizolvate 75 grame de glucoza. Acest test, care se face intr-un laborator sau in cabinetul medical, masoara glucoza plasmatica la intervale fixe dupa o perioada de 3 ore.

Diabetul gestational este diagnosticat pe baza valorilor glucozei plasmatice masurate in cadrul testului oral de toleranta la glucoza. In timpul sarcinii, in mod normal, nivelul glicemiei este mai scazut, astfel incat valorile trag pentru diagnosticul diabetului sunt mai jos. Daca o femeie insarcinata are doua valori ale glucozei plasmatice care ating sau depasesc oricare din cifrele urmatoare, ea are diabet gestational: o glicemie a jeun de 95 mg/dL, la 1 ora dupa masa de180 mg/dL, la 2 ore de 155 mg/dL, la 3 ore de 140 mg/dL.



Care sunt celelalte forme de tulburari ale metabolismului glucozei, cunoscute sub numele de pre-diabet?

Persoanele cu pre-diabet, o stare intre "normal" si "diabet" au un risc crescut de a face diabet, infarct miocardic si accidente vasculare cerebrale. Totusi, un studiu recent sugereaza ca scaderea in greutate si cresterea activitatii fizice pot preveni sau intarzia aparitia diabetului, precum si scaderea in greutate si activitatea fizica pot creste sensibilitatea organismului la insulina.


Exista doua forme de pre-diabet:



1. Tulburarea metabolizarii glucozei dupa o perioada de nemancare
O persoana are Tulburarea metabolizarii glucozei dupa o perioada de nemancare atunci cand glucoza plasmatica a jeun este intre 100 si 125 mg/dL. Acest nivel al glicemiei este mai mare decat normal dar mai mic decat cel ce indica un diagnostic de diabet.

2. Toleranta alterata la glucoza
Toleranta alterata la glucoza inseamna ca glucoza din sange la testul oral de toleranta la glucoza este mai mare decat cel normal dar nu suficient de mare pentru a se pune diagnosticul de diabet.
Ea se diagnosticheaza atunci cand nivelul glicemiei este intre 140 si 199 mg/dL la 2 ore dupa ce persoana respectiva ingera un lichid ce contine 75 grame de glucoza. Se estimeaza ca 57 milioane de persoane cu varsta peste 20 ani au tulburari ale metabolizarii glucozei, ceea ce sugereaza ca cel putin tot atatia adulti vor avea pre-diabet in viitorul apropiat.



Care este impactul diabetului?

Este bine cunoscut ca diabetul este una dintre cauzele principale de deces si de handicap. In 2006, a fost pe locul 6 intre afectiunile ce cauzeaza decesul. Totusi, se presupune ca diabetul este mai mult ca sigur subdiagnosticat ca fiind cauza ce sta de fapt la baza mortii, pe certificatele de deces.

Diabetul se asociaza cu complicatii pe termen lung ce afecteaza aproape orice parte din organism. Afectiunea duce adeseori la orbire, afectiuni ale inimii si ale vaselor de sange, accidente vasculare cerebrale, insuficienta renala, amputatii si afectari ale nervilor. Diabetul necontrolat poate duce la complicatii ale sarcinii, deficitele la nastere fiind mai frecvente la copiii nascuti de femeile cu diabet.



Cine se poate imbolnavi de diabet?

Diabetul nu este contagios. Oamenii nu o pot contacta unul de la celalalt. Totusi, anumiti factori pot creste riscul de aparitie a acestei afectiuni. Diabetul de tip 1 apare in mod egal la femei si la barbati, dar este mai frecvent la albi decat la celelalte populatii. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) arata ca diabetul de tip 1 este rar la majoritatea populatiilor din Africa, indienilor din America si Asia. Cu toate acestea, unele tari din Europa de Nord, inclusiv Finlanda si Suedia, au rate crescute de diabet de tip 1. Cauza acestor diferente este necunoscuta.

Diabetul de tip 2 este mai frecvent la persoanele mai in varsta, mai ales la cele supraponderale. Prevalenta diabetului este foarte probabil in crestere din mai multe motive. Un motiv este ca un segment din ce in ce mai mare al populatiei imbatraneste (datorita prelungirii sperantei de viata). O alta cauza este ca din ce in ce mai multi oameni sunt supraponderali si chiar obezi.

Arsura solara

Arsura solara este o reactie inflamatorie cutanata care urmeaza expunerii excesive la radiatii ultraviolete-UVR. Expunerea la UVR poate proveni dintro varietate de surse, incluzind solarele, lampe de fototerapie, solare si lampe cu arc electric. Arsura solara este clasificata drept o arsura de gradul I.

Semnele si simptomele arsurilor solare apar in mod obisnuit la cateva ore dupa expunerea la soare si include durerea, inrosirea pielii si ocazional, aparitia flictenelor (basicute cu lichid). Intrucat expunerea afecteaza de obicei portiuni intinse ale pielii, arsurile solare pot provoca si dureri de cap, febra si stari de oboseala.

Arsurile solare necomplicate se asociaza cu morbiditate pe termen scurt minima. Cele mai multe cazuri se rezolva spontan fara sechele importante. In cazuri rare, arsurile pot fi atit de severe si difuze incit determina arsuri de gradul II, deshidratare sau infectie secundara. Morbiditatea si mortalitatea asociata cu expunerea pe termen lung este primara dezvoltarii neoplasmelor cutanate, incluzind carcinomul bazal celular, carcinomul scuamos celular si melanomul malign.

Inca din 1920 o piele bronzata a fost simbolul sanatatii si a starii de bine, adesea indicind posibilitatea de a calatori in zone cu soare. Activitatile recreationale din mediu au condus la expunerea solara si astfel la cresterea riscului de arsuri. Bronzul este raspunsul pielii la leziunile produse de razele ultraviolete, un bronz sigur nu este posibil.
Folosirea de bronzuri artificiale prin solare este o practica comuna, mai ales pentru femeii, dar bronzul artificial este asociat cu acelasi risc ca si expunerea la soare. In ultimii 10 ani idea ca un bronz frumos este sanatos a pierdut din valoare deoarece este asociat strins cu cancerul de piele, imunosupresia, formarea cataractei si fotoimbatrinirea. Arsurile solare cu formare de vezicule mai ales din timpul copilariei cresc semnificativ riscul indivizilor de a dezvolta melanom cutanat.

Tabloul clinic poate cuprinde febra, stare de rau, greata, eritem care se remite in 4-7 zile, de obicei cu inlaturarea straturilor de piele arsa, formare de vezicule. , senzatie de caldura locala, edem local, sensibilitate dureroasa locala.
Cele mai multe arsuri chiar daca sunt dureroase nu sunt amenintatoare de viata, iar tratamentul este simptomatic. Agentii antiinflamatori nesteroidieni au efecte antiprostaglandinice si sunt utile pentru a ameliora durerea si inflamatia, mai ales daca sunt administrati de la inceput. Pansamentele racoritoare cu apa sau acetatul de aluminiu amelioreaza durerea temporar. Se recomanda reinlocuirea fluidelor pentru eritemul sever sau pierderile de fluide concomitente.

Daca ati suferit o arsura solara:

• Faceti o baie sau un dus rece.
• Aplicati lotiune cu aloe vera pe piele de mai multe ori pe zi.
• Nu spargeti flictenele pentru a evita infectiile si pentru a grabi vindecarea arsurilor.
• Daca este cazul, luati un analgezic precum aspirina, ibuprofen (Advil) sau paracetamol. Nu administrati aspirina copiilor si adolescentilor, deoarece poate provoca o boala rara, dar extrem de periculoasa (Sindromul Reye).



Consultati medicul daca arsurile solare duc la complicatii precum eruptii cutanate, mancarime sau febra.

Patogenie
Arsurile solare sunt un raspuns inflamator intirziat cauzat de expunerea excesiva la radiatia ultravioleta, mai ales razele de tip B. Radiatia ultravioleta numara 5% din energia totala care ajunge pe suprafata pamintului. Este compuse din raze ultraviolete A, B si C. Razele A sunt impartite in UV-A I si UV-A II. Lumina solara contine intregul spectru de ultraviolete, dar doar razele A si B ating pamintul. Aproximativ 98% din radiatia ultravioleta solara la suprafata pamintului este reprezentata de raze A. Razele A pot penetra sticla, razele B nu.

Fata de razele A, toate razele C si 90% din cele B sunt filtrate de stratul de ozon de aceea razele C nu ajung de loc iar cele B doar 10% pe pamint. Expunerea la razele C poate rezulta prin expunerea la arcuri electrice, lampe bactericide si lampe cu mercur. Profunzimea penetrarii razelor ultraviolete in piele depinde de lungimea de unda, cu cit aceasta este mai lunga cu atit penetrarea este mai profunda. Aproximativ 90% dintre razele B sunt absorbite de epiderm, in timp ce 50% din razele A ating stratul bazal sau chiar tesutul adipos.
Grosimea stratului de ozon variaza cu anotimpurile. Este mai gros in timpul iernii si subtire vara. Stratul de ozon a scazut prin poluare. Componentele de nitrogen activ, halogenii si compusii de hidrogen pot distruge stratul de ozon, nitrogenul provine din numeroase surse (avioane supersonice, poluarea aerului, fertilizatori, microorganisme, clorofluorocarbonii folositi la frigidere si aerosoli, solventii si halogenii cu brom care sunt folositi la stingerea focului contribuie la depletia stratului de ozon.

Formarea de dioxid de carbon pastreaza caldura linga suprafata pamintului, raceste stratosfera si creste pierderea de ozon. O scadere de 1% a ozonului determina o crestere cu 1-2 % a razelor B si o cresterea secundara de 2% a cancerelor de piele. Expunerea la ultraviolete creste cu 4% pentru fiecare 300 m in altitudine, reflectarea prin nisip, trotuar, zapada si apa. umiditatea scade succebilitatea pentru arsuri solarre. Ecuatorul primeste cantitatea cea mai mare de ultraviolete in timpul unui an.

Masurarea arsurilor solare si protectia pielii
Unitatea de masurare a arsurilor solare este doza de eritem minim definita ca expunerea minima la ultraviolete B necesara pentru a produce un eritem marginat clar intro zona care a urmat unei singure expuneri. Ecranele solare de protectie sunt numerotate cu un factor de protectie solara-SPF printrun numar care reflecta mai intii protectia fata de ultravioletele B. Nu exista masuratori standard pentru cele A. Numerele SPF sunt calculate prin impartirea dozei minime de eritem cu ecran solar la cea fara ecran.

Efectele moleculare ale ultravioletelor asupra pielii

Radiatia UV-B determina cele mai multe arsuri solare si este de 1000 de ori mai eritmogena fata de cea A. UV-B induce si alterarea ADN-ului. UV-A determina 15% din arsuri dar determina reactiile fotetoxice la medicamente cele mai severe. UV-A si UV-B sunt absorbite de cromofori care rezoneaza in aceasi lungime de unda ca si ultravioletele si devin excitati degradindu-se. Cromoforii cu lungimi de unda sub 300 nm sunt acizii amino nucleici si acizii urocanici. Melanina este cromoforul cu lungimea de unda cea mai mare.

ADN-ul din keratinocitele epidermice absorb ultravioletele determinind formare de dimeri de pirimidina. Celulele cu ADN alterat pot repara ADN-ul sau pot fi eliminate prin formarea de keratinocite apoptotice si activarea genei p53. Ultravioletele determina cresterea sintezei si eliberarii de acid arahidonic metaboliti: prostaglandina E2, PG-D2, PG-F2, citokine: IL-1, IL-6, IL-8, IL-10, IL-12, factor de necroza tumoral, molecula de adeziune, histamine, kinine, oxid nitric. Speciile ractive de oxigen pot induce peroxidarea membranei lipidice si distrugerea. Consumul de alcool este asociat cu o suprafata crescuta de arsuri, durere initiala crescuta si dezvoltarea de vezicule.

Efectele celulare ale ultravioletelor asupra pielii

Expunerea la radiatia solara are efectele benefice de a stimula sinteza cutanata de vitamina D si de a incalzi corpul. Din nefericire, cind pielea este subiectul expunerii excesive la radiatii din spectrul ultraviolet pot apare efecte negative. Cel mai frecvent efect este eritemul solar sau arsura acuta.

Initial ultravioletele determina vasodilatatia vaselor cutanate determinind eritemul caracteristic. Eliberarea de citokine contribuie la o reactie inflamatorie conducind la infiltrat cu neutrofile si limfocite T. in 2 ore dupa expunere se observa leziunile asupra pielii. Keratinocitele epidermei si celulele Langerhans sufera modificari apoptotice drept consecinta a alterarii ADN. Eritemul apare la 3-4 ore de la expunere cu nivel ridicat la 24 de ore.

O expunere mai putin intensa sau de durata scurta determina cresterea pigmentarii pielii cunoscuta ca bronzat, care permite protejarea pielii fata de alte expuneri. Pigmentarea crescuta a pielii apare in doua faze, prima este pigmentarea imediata si a doua este bronzul tardiv. Pigmentarea imediata apare in timpul expunerii la soare si rezulta prin alterarea melaninei existente (oxidare, redistribuire) . Acesta poate dispare repede sau persista pentru citeva zile. Bronzul tardiv rezulta prin sinteza de melanina epidermica si necesita o perioada de timp mai lunga pentru a deveni vizibil-24-72 de ore. Prin expunerea repetata la ultraviolete pielea se ingrosa prin hiperplazie epidermica cu ingrosarea stratului cornos. Expunerea determina si supresarea imunitatii cutanate contribuind la aparitia de cancere nonmelanoame sau melanoame si infectii.